Reportajele Biblionet (V)
În 1993, când a venit să-şi preia postul de bibliotecară în Strunga, Florentina Ureche a-nceput cu o boceală amarnică. Biblioteca ei era o dărăpănătură, un fost magazin de metalochimice, vopsit albastru şi pe-afară, şi-năuntru, cu var îndoit cu albastru de metil, cea mai ieftină metodă de a vopsi şi vărui simultan, economicos, într-o lume unde banul e rar şi scump. Magazinul, mai degrabă o magazie, era pus la şosea, în văzul trecătorului, după prima regulă a comerţului, care spune că negustorul trebuie să caute mai întâi de toate vadul, doar că, în comuna Strunga din judeţul Iaşi, regula asta se aplica în gol, nimănui, pentru că nimeni nu şi-ar fi putut închipui vreun trecător întâmplător pe-acolo, cu nevoie de ligheane sau vopseluri, care să intre, aşa, pe uşă şi să-şi cumpere ce avea de cumpărat înainte de a merge mai departe, în treaba lui, cu ligheanele şi vopselurile în cârcă. Din acest punct de vedere, magazinul de metalochimice ar fi putut sta la fel de bine şi pe deal, sau după deal, că oricum ar fi avut aceiaşi clienţi, oricum, adică aproape deloc.
După ce a plâns ce a plâns, Florentina Ureche s-a apucat de treabă, că, la 20 şi ceva de ani, la prima slujbă, poţi muta şi munţii, darmite nişte rafturi de tablă într-o magazie urâtă. A dereticat şi a curăţat şi a vopsit şi a lustruit tot, sfinţindu-şi şi ea locul, după puteri. Apoi şi-a adus cărţile, le-a pus pe rafturi şi, de plictiseală, a început să numere şoarecii care umblau în şir indian pe podea. Cărţile vechi, reparate şi lipite cu pap făcut din făină, erau o delicatesă irezistibilă pentru rozătoare.
Florentina Ureche şi-a văzut mai departe de viaţă, ţipând la şoareci, aranjând cărţile în rafturi, împrumutând câte un volum, două, la puţinii cititori ce-i veneau din cele 8 sate ale comunei, dintre care cel mai mare n-are mai mult de 220 de suflete. A făcut asta un an, doi, zece, cincisprezece.
După care, când nimic nu mai părea să se urnească vreodată, la Strunga a ajuns internetul şi biblioteca a devenit atracţia comunităţii – mai ales că, într-un fel foarte nimerit pentru aceşti oameni ucişi zilnic, puţin câte puţin, de o plictiseală implacabilă, internetul a venit şi cu telenovele, dar nu dintr-acelea, de televizor
Telenovele adevărate, în care eroi sunt chiar unii dintre săteni, ca să vezi. [...]
